Despre proiect

  • Proiectare
  • Domnul Andrei ne-a contactat încă din vara anului trecut pentru construcția unei case în regim de parter + 1E. Lucrarea acestei construcții va începe în vara acestui an, imediat după ce de va aproba creditul pentru susținerea acestei construcții și se va termina, cel mai probabil, în toamna acestui an.

Durată lectură: 4 minute

Date despre proiect:

  • Anul: 2018
  • Regim înălțime: P+1E
  • Suprafața construită: 278mp
  • Compartimentare: 6 camere

Despre proiect și beneficiar

Domnul Andrei ne-a contactat încă din vara anului trecut pentru construcția unei case în regim de parter + 1E. Lucrarea acestei construcții va începe în vara acestui an, imediat după ce de va aproba creditul pentru susținerea acestei construcții și se va termina, cel mai probabil, în toamna acestui an.

Beneficiarul lucrării

Domnul Andrei M. are 35 de ani și este căsătorit. Dumnealui își dorește o casă spațioasă pentru ca el și familia sa să poată trăi într-un mediu mai curat și mai liniștit.

Beneficiarul ne-a contactat pe Facebook, după numeroase căutări în vederea obținerii unei oferte realiste. Acesta a ales să îți îndeplinească visul cu ajutorul nostru datorită seriozității pe care o acordăm lucrărilor dar și pentru disponibilitatea de care dăm dovadă atunci când vine vorba de o construcție printr-un credit bancar.

Despre teren

Terenul pe care acesta l-a achiziționat se află în cartierul Berceni, în sectorul 4 al Capitalei. A ales acest teren datorită prețului dar și beneficiilor pe care această zonă i le oferă familiei sale. Cartierul dispune de grădinițe, școli, licee și spitale și mai ales, este utilat cu toate dotările edilitare necesare.

Singura problemă pe care o poate avea terenul achiziționat de către domnul Andrei este redată de faptul că acesta nu dispune momentan de utilitățile necesare.

Sursa de finanțare

Beneficiarul a ales să facă un credit bancar pentru a putea susține cheltuielile ce le implică această construcție. Deocamdată, acesta nu are toate documentele necesare, lucru ce duce la amânarea construcției până la începutul verii.

Cum am început colaborarea

Colaborarea noastră cu domnul Andrei a început prin luna August 2017, când ne-a contactat pentru proiectare și construcție, urmând câteva luni de consultanță. Contractul l-am semnat prin luna Martie 2018, fără să existe vreun impediment, punându-ne de acord în privința acestei construcții.

Design și compartimentare

Materiale trimise de beneficiar

Beneficiarul a fost foarte activ în ceea ce privește definitivarea proiectului. Acesta s-a consultat constant cu proiectantul nostru, venind cu propriile sale sugestii pentru a putea da contur schiței.

Suprafața casei și numărul de camere

Suprafața casei nu a fost condiționată de buget, beneficiarul și-a dorit o casă destul de încăpătoare pentru familia sa. Numărul camerelor a fost determinat de spațiul necesar pentru copii dar și pentru musafirii acestuia atunci când este cazul.
Screenshot 8 Proiectare casă P+1E, Berceni, 278 mp Screenshot 9 Proiectare casă P+1E, Berceni, 278 mp

Configurația camerelor

Zona de zi este compusă dintr-un living + dining spațios de 33 mp, puternic iluminat prin intermediul unor ferestre mari. Din living se permite accesul în bucătărie, aceasta fiind destul de spațioasă, realizată în funcție de preferințele și necesitățile beneficiarului. Tot din living se poate ieși în terasa exterioară, aceasta având o suprafață de 20 mp, oferind beneficiarului un cadru liniștit.

Tot în zona de zi se regăsește un birou destul de spațios de 15 mp, o baie de serviciu, camera tehnică și o cămară, aceasta din urmă fiind alăturată bucătăriei.

În zona de noapte se regăsesc dormitoarele, acestea fiind în număr de 4. Dorința beneficiarului a fost aceea de a avea 4 dormitoare spațioase pentru familia și oaspeții săi. Dormitoarele sunt luminoase, acest lucru datorându-se ferestrelor generoase ce permit razelor de soare să invadeze întreaga încăpere.

Celor patru dormitoare li se atribuie 3 băi de 4.69, 4.56 și, respectiv, 5.55 mp și două dressing-uri, unul de 3.15 mp ce se află în capătul scărilor, iar celălalt de 7.76 mp, acesta din urmă fiind atribuit dormitorului matrimonial.

Exterior

La exterior, beneficiarul și-a dorit o terasă prin care se poate face accesul și în locuință. Aceasta este acoperită, astfel, beneficiarul și familia sa se pot bucura de liniștea în cadrul acesteia în orice moment.

Tot aici, beneficiarul a optat pentru construcția unui garaj incorporat în interiorul locuinței, iar accesul în interiorul garajului se poate face și din interiorul locuinței prin holul secundar.

Fațade

În privința fațadelor, beneficiarul a optat pentru un design simplu, fără elemente speciale. Singurele elemente ce atribuie locuinței un design aparte sunt barele metalice pe care beneficiarul și le-a dorit pentru îngrădirea terasei și a ferestrelor.
Screenshot 7 1 Proiectare casă P+1E, Berceni, 278 mp Screenshot 6 1 Proiectare casă P+1E, Berceni, 278 mp Screenshot 5 2 Proiectare casă P+1E, Berceni, 278 mp Screenshot 4 4 Proiectare casă P+1E, Berceni, 278 mp