Durată lectură: 4 minute
Terenul a fost achiziționat și se află în Sectorul 1, într-un cartier select. Deși a fost cumpărat și ne așteptam să aibă actele în regulă, a fost nevoie să intervenim pentru a corecta niște probleme cu documentele.
Proiectarea a mers fără probleme și a fost gata în alte două săptămâni însă din cauza lipsei unor acte din documentația cu care a venit terenul, Autorizația de Construire a întârziat.
Despre proiect și beneficiar
Domnul Marius ne-a contactat la sfârșitul verii lui 2017, atunci am început etapa de consultanță în care am căutat un echilibru între dorințele beneficiarului și realitatea situației (buget, teren etc.). Am folosit această perioadă pentru a obține toate actele premergătoare proiectării, proceduri de care ne-am ocupat noi în totalitate.
Beneficiarul lucrării
Beneficiarul are 35 de ani și împreună cu soția dumnealui și-a dorit o casă construită exact pe gustul lor. Comparând piața a constatat că fondurile pe care le au le permit să construiască o casă foarte mare, într-o zonă bună a capitalei.
Cu aceeași bani ar fi putut cumpăra un apartament vechi, de două ori mai mic, într-o zonă cu 1km mai aproape de centrul orașului, fapt ce a justificat investiția într-o construcție nouă.
Despre teren
A trebui să refacem cadastrul deoarece acesta nu avea formatul corect al poziționării – coordonatele nu erau în format Stereo70. După ce am corectat această eroare, am reușit să scoatem și restul documentelor și să demarăm procedurile normale: proiectare și autorizare construcție.
Terenul este foarte bun, plat și are toate utilitățile racordate. Beneficiarul a profitat de o oportunitate care s-a ivit, fapt pentru care a luat terenul sub prețul pieței.
Sursa de finanțare
Acest proiect a fost finanțat în totalitate printr-un credit bancar, fapt ce a întârziat unele etape din cauza procedurilor și birocrației instituției bancare. Beneficiarul a obținut creditarea fără probleme, însă băncile au un proces foarte meticulos de verificare a lucrării și eliberare a finanțării, ceea ce deseori ne face imposibilă construcția după graficul prestabilit în contract.
Cum am început colaborarea
Beneficiarul ne-a găsit pe Internet și ne-a contactat pe Facebook. În scurt timp ne-am întâlnit la biroul nostru din București, unde ne-am cunoscut mai bine și am demarat procesul de consultanță.
După câteva întâlniri consultative și vizite la șantierele pe care le aveam în lucru, domnul Marius a ales să semneze cu noi contractul de colaborare și să demarăm procedurile necesare construcției.
Design și compartimentare
Firma noastră s-a ocupat în totalitate de proiectare și consultanță în privința compartimentării casei. Beneficiarul s-a bucurat de aceste servicii în mod gratuit – aceasta este metoda noastră de lucru: oferim gratuit consultanța și proiectarea dacă facem construcția.
Designul și compartimentarea sunt orientate către eficientizarea spațiului util și a consumului de energie. S-a dorit o casă care să fie confortabilă pe interior și ușor de întreținut. Aspectul exterior și forma nu au jucat un rol important.
Elaborarea conceptului a durat puțin datorită faptului că beneficiarul a venit deja cu temele făcute – a știut clar ce vrea și chiar ne-a arătat un model de casă care i-a plăcut. Toate acestea ne-au ușurat mult munca, fiind nevoie doar de adaptarea modelului la necesitățile beneficiarului. În mai puțin de două săptămâni macheta era gata și s-a demarat procesul de elaborare al proiectului tehnic.
Materiale trimise de beneficiar
Beneficiarul a venit cu câteva sugestii de design de pe alte site-uri, fapt ce ne-a ajutat mult în elaborarea machetei – etapă care deseori este cea mai grea.
Suprafața casei și numărul de camere
Casa a fost dimensionată în funcție de buget, punându-se accentul în continuare pe utilitate și eficiență energetică. Beneficiarul a preferat o casă luxoasă, comodă, în detrimentul uneia exagerat de mari (deși bugetul îi permitea).
Configurația camerelor
Casa este despărțită astfel încât ziua beneficiarii să-și petreacă timpul în partea de jos iar seara să se retragă în casele de sus. De altfel, aceasta este și cea mei eficientă variantă din punct de vedere energetic – camerele de sus încălzindu-se pe timpul zilei datorită căldurii degajate pentru a le încălzi pe cele de jos. Noaptea fiind necesar un efort minim pentru a menține căldura în camerele de sus datorită izolației groase.
Zona de zi
Elementul principal al zonei de zi este un spațiu foarte mare în care găsim living-ul, bucătăria, și dinning-ul. Acesta ocupă aproape tot parterul, el fiind secționat doar de o ușă glisantă între zona cu bucătăria (care include și dining-ul) și living.
Living-ul are aproape 20mp și permite cu ușurință amplasarea unui set de canapea + fotolii și a unui șemineu.
Living-ul oferă acces facil către terasă, printr-o ușă franțuzească (din sticlă) dublă. De asemenea, el mai oferă acces spre o cameră de depozitare și către camerele de sus – pe scară. Iluminatul living-ului este asigurat de o fereastră mare, de 2m lungime și ușa spre terasă, de 1,8m lungime.
Zona de dining și bucătărie are în total 27mp și este iluminată de 3 ferestre înalte, dispuse lângă masă și două ferestre late spre terasa de la intrare. Cu acces din această zonă găsim și un grup sanitar de 4mp în care există spațiu inclusiv pentru un duș.
Parterul mai include și o zonă de tip vestibul care face legătura între interiorul casei și exterior. Această cameră este menită să mențină o pernă de aer între interior și exterior atunci când intrăm în casă. Este un truc deosebit de eficient în perioadele de iarnă.
Zona de noapte
La etaj găsim zona de noapte, aceasta este compusă din două dormitoare, o baie și un hol spațios. În cazul ambelor dormitoare s-a pus accentul pe spațiu și lumină. Acestea au 17, respectiv 14mp și sunt iluminate cu câte trei ferestre mari. Spațiul generos permite amplasare a câte unui dulap mare.
Baia principală are 8mp,i este iluminată și aerisită prin două ferestre poziționate chiar lângă cadă. Holul este foarte spațios, lăsând loc pentru alte dulapuri dacă ele vor fi necesare. El este luminat prin două fereastre mari.
Exterior
La exteriorul casei găsim două terase: una mare, cu acces dinspre living și una mai mică, în dreptul ușii principale.
Fațade
Așa cum am precizat și mai devreme, fațadele vor rămâne în mare parte simple, cu mici inserții de piatră în dreptul ferestrelor.