MENIU
Durată lectură: 8 minute
Proiectarea a început imediat ce am avut conceptul final și a fost gata în mai puțin de o săptămână în forma DTAC: documentația necesară pentru a obține Autorizația de Construire. Între timp, noi am adunat toate documentele necesare pentru dosarul complet.
Construcția la roșu a început pe la jumătatea lunii septembrie, imediat după ce a fost eliberată Autorizația de Construcție. În timp ce se elibera autorizația, am realizat toate sarcinile premergătoare organizării de șantier, astfel încât să putem începe construcția cât mai repede. Am realizat toate lucrările etapei ”la roșu”, inclusiv săpăturile de fundație și organizarea de șantier.
În mare parte, am folosit materiale aduse de la depozitul nostru din Snagov, transportul și manipularea fiind suportate de noi. Cuiele și materialele mărunte au fost achiziționate de la cel mai apropiat depozit.
Datorită curții mari și a faptului că aceasta este împrejmuită, am putut aduce cantități mari de materiale pe care le-am depozitat la șantier. Astfel am putut accelera semnificativ construcția, având totul la îndemână și practic eliminând orice timp mort.
Despre proiect și beneficiar
Acest proiect reprezintă realizarea uneia dintre cele mai mari case construite în anul 2016. El s-a desfășurat fără niciun fel de probleme, în special datorită sursei de finanțare, provenită din fonduri proprii. Lucrarea a început în luna septembrie a anului 2016 și estimăm că va fi finalizată în primăvara lui 2017.
Nu au apărut provocări speciale în ceea ce privește acest proiect, casa fiind una relativ simplă în ceea ce privește structura. Singura lucrare mai complexă o reprezintă terasa suspendată, însă aceasta nu a afectat cu nimic durata construcției.
Beneficiarul lucrării
Domnul George are o familie cu un copil, fapt pentru care și-a dorit o casă mai mare. El are puțin peste 40 de ani și s-a gândit să înceapă construcția unui cămin călduros pentru vremea când se va pensiona, dar și să ofere fiului său o copilărie într-un spațiu destul de generos.
Cariera sa de sportiv l-a determinat pe dl. George să își dorească o curte foarte mare, în care să poată face chiar și o livadă în viitor.
Despre teren
Cu toate că dintre gardurile proprietății nu se aude zgomotul orașului (fiind departe de șoselele mari), terenul este amplasat în cartierul Colentina, la câteva minute de șoseaua de centură și la 10 minute de centrul capitalei. În vecinătatea lui se află câteva centre comerciale mari, accesibile foarte rapid (1-2 minute).
În ceea ce privește calitatea, terenul a fost foarte bun. La suprafață era foarte neted și nu a necesitat nivelare. Nici în profunzime nu au fost probleme, pânza freatică fiind la o adâncime destul de mare cât să ne permită să lucrăm cu ușurință.
Sursa de finanțare
Fondurile pentru întreaga investiție au venit din surse proprii, fapt care ne-a ajutat mult. Deoarece nu au fost întârzieri la plăți, am putut să realizăm lucrările fluent, fără pauze. Etapele au fost achitate în avans, conform graficului de execuție.
Sursa fondurilor a fost vânzarea unui apartament de 60mp, aflat mai aproape de centrul orașului. Datorită prețurilor mari pe care le au apartamentele în București, banii obținuți pe acesta îi ajung beneficiarului să construiască o casă de două ori mai mare (cu 4 dormitoare, living și bucătărie foarte mari).
Cum am început colaborarea
Am început colaborarea cu dl. George în luna iulie a anului 2016, atunci când ne-a contactat în urma unei referințe de la alt beneficiar. Negocierile s-au desfășurat rapid, cel mai mult ajutând vizitele la șantier și întâlnirile cu ceilalți beneficiari.
După ce s-a terminat perioada de negociere, s-a semnat contractul și ne-am apucat de etapa de consultanță. În această etapă am pregătit dosarul necesar pentru proiectare și construcție, obținând actele necesare (certificat de urbanism, studii de teren etc.). În paralel cu aceasta, am desfășurat și procedurile de concept și proiectare.
Design și compartimentare
Design-ul casei este inspirat dintr-un model foarte popular atât pe internet, cât și la noi pe site. Compartimentarea lui a fost gândită astfel încât să satisfacă nevoile beneficiarului: living-ul și bucătăria foarte spațioase.
Materiale trimise de beneficiar
Beneficiarul ne-a trimis planurile așa cum le-a găsit pe site, împreună cu sugestii privind modificarea lor. Datorită faptului că beneficiarul se grăbea să demareze construcția, echipa noastră de arhitectură s-a grăbit să pregătească propuneri de planimetrii (compartimentare) cât mai repede.
Am lucrat cu beneficiarul atât prin teleconferință, cât și direct, acesta venind la biroul nostru. Cel mai mare avantaj l-a constituit faptul că domnul George știa ce vrea și nu a fost nevoie să facem teste.
Suprafața casei și numărul de camere
Suprafața construită a casei este de 190 mp, restul fiind terase. Această suprafață a rezultat din solicitarea beneficiarului de spațiu și încăperi luminoase. Încăperile casei sunt dispuse pe două nivele, parter și etaj. Beneficiarul a solicitat o cameră tehnică și un mic hol la intrare.
Configurația camerelor
Zona de zi
La parter găsim camerele tipice pentru zona de zi. Living-ul, de aproape 30mp, este foarte bine luminat, cu ferestre înalte de 2m și două uși de sticlă, ambele care dau spre terasă. Bucătăria are peste 12mp, este iluminată cu o fereastră și o ușă care dau spre partea din spate a casei.
Tot în zona de zi mai găsim și o cameră spațioasă, care poate fi folosită fie ca dormitor, fie ca birou. Lângă aceasta se află o baie de 4,5mp, ideală pentru oaspeți. Tot la parter găsim și camera tehnică, dimensionată corespunzător pentru montarea unei centrale.
Zona de noapte
Etajul este ocupat de zona de noapte, compusă din două dormitoare secundare, unul principal și două băi. Accesul în toate aceste încăperi se face din holul central, la care se ajunge urcând pe scări. Cele două dormitoare secundare sunt deservite de o singură baie, de 7 mp.
Dormitorul principal, cu peste 20mp suprafață utilă, are vedere direct spre curte, deasupra terasei, ceea ce îl face deosebit de luminos. El include o zona dedicată dressing-urilor și o baie proprie, separată de celelalte camere.
Exterior
La exterior beneficiarul ne-a cerut o terasă mare, cu acces direct din living. Casa fiind în partea din spate a terenului, terasa are o priveliște minunată spre curte. În spatele casei se mai află o terasă mică, ce deservește bucătăriei. Există un singur balcon, pentru unul dintre dormitoarele secundare.
Fațade
Fațadele casei au fost preluate direct de la modelul inițial, ele fiind puțin modificate – în varianta originală, în loc de terasă, era un garaj mare. În rest, fațadele au rămas în mare parte nemodificate, ele fiind pe placul beneficiarului.
Concluzie concept
Am reușit să finalizăm partea de concept destul de repede, cel mai mult ajutându-ne faptul că beneficiarul știa deja ce își dorește. De asemenea, un alt mare avantaj a fost acela că am lucrat prin teleconferință, deci am putut progresa chiar și seara, când ajungea beneficiarul acasă și putem iniția o teleconferință.
Serviciul de planimetrii prin teleconferință este oferit gratuit oricărui beneficiar ce dorește să lucreze cu noi și nu se poate deplasa mereu la biroul nostru. Practic, beneficiarul va lucra cu arhitectul nostru de la distanță, printr-un program special prin care beneficiarul vede ecranul arhitectului și îi dă instrucțiuni telefonic.
Proiectare și Obținere Autorizație de Construcție
Construcția la Roșu
Etapele construcției la roșu
Pregătirea și organizarea șantierului
Echipele de lucru s-au deplasat zilnic la lucrare, nefiind nevoie de cazarea lor. Din fericire, terenul beneficiarului a fost împrejmuit corespunzător, eliminând astfel nevoia de depozitare și pază a materialelor.
Deșeurile au fost strânse într-un loc prestabilit, pe teren și vor fi colectate la finalizarea șantierului, de către firma locală de salubrizare.
Săpăturile s-au efectuat parțial mecanizat, cu utilaje închiriate de la cel mai apropiat furnizor. Manual s-au făcut doar lucrările de taluzare, care necesită o finețe sporită. Dirigintele de șantier a rămas în sarcina beneficiarului, fără ca noi să avem vreun cuvânt de spun în acest sens.
Materiale folosite la construcția la roșu
Furnizor Beton
Atât betonul, cât și fierul folosit au fost alese conform proiectului de rezistență, cel întocmit de un inginer structurist. S-a folosit beton B150 și B250, achiziționat de la cea mai apropiată stație de betoane a partenerului nostru, Nest.
Structura de rezistență a fost armată cu bare de oțel fasonat și etrieri, conform proiectului tehnic. Toate elementele din fier au fost aduse de la depozitul nostru, iar armăturile au fost confecționate la șantier.
Pereții exteriori
Pentru zidurile exterioare și cele portante s-a folosit cărămidă ceramică cu găuri verticale, marca Wienerberger, model Porotherm Robust 25. Aceste blocuri au o lățime de 25cm și o lungime de 37,5cm. Ele sunt ideale pentru zidăria portantă, în special datorită rezistenței foarte mari la compresiune (10N/mmp), de 3 ori mai mare decât cea a BCA-ului.
De asemenea, sunt bune și pentru izolația termică, oferind un factor de conductivitate termică de 0.202 W/mK (aproape identic cu BCA-ul). Un alt mare avantaj îl reprezintă ușurința cu care acest material e pus în operă, eficientizând munca de pe șantier.
Pereți interiori
Zidăria interioară a fost ridicată din cărămidă Porotherm N+F 11,5, aceasta fiind un foarte bun izolator fonic (43 dB reducție sonoră, fără tencuială). Grosimea finală a peretelui la care a fost folosit acest material va fi de aproape 15cm.
La fel ca produsele din gama Robust, aceste blocuri de cărămidă au o rezistență excelentă la compresiune (10N/mmp) și sunt foarte ușor de pus în operă.
Acoperiș
În faza ”la roșu” se construiește doar șarpanta acoperișului – scheletul. Acesta este de regulă confecționat la șantier, din lemn de construcții de grosimea 10×15 la pane și cosoroabe (sau de alte dimensiuni în alte zone).
Construcția la Gri
Construcția la gri a început în luna octombrie și, în ciuda câtorva zile ploioase, a decurs cât se poate de normal. Aceasta s-a finalizat la sfârșitul lunii noiembrie și nu a fost marcată de niciun fel de situație neplăcută, totul mergând conform graficului.
Învelitoare acoperiș
Acoperișul a fost învelit cu țiglă metalică marca BelProfile, care a venit sub formă de kit complet (coame, jgheaburi, burlane, opritoare de zăpadă etc.). Peste șarpantă s-a bătut un strat de scânduri numit astereală.
Peste acesta s-a montat o folie anti-condens, care a fost fixată cu șipci de lemn. Șipcile au rolul de a crea un caroiaj între folie și învelitoare, cu scopul de a o susține și de a permite evacuarea către jgheaburi a condensului format.
Izolație Pereți Exteriori
Pereții exteriori s-au izolat cu un sistem multistrat, format din adeziv, polistiren expandat de 10cm, EPS70, plasă cu greutatea de 145g/mp, masă de șpaclu, amorsă și tencuială.
Ferestre
Gama și culoarea ferestrelor au fost alese de către beneficiar, încadrându-se într-un anumit buget. Tâmplăria, din PVC, are culoarea nucului. Ea are 6 camere, 75mm grosime și este produsă de GEALAN, modelul S8000. Geamul folosit este termopan de tip Planitherm + Float, de 24mm.
Acest tip de ferestre au un excelent grad de protecție fonică, clasa 5 (47 db). De asemenea, ea oferă și un confort termic sporit.
Ușă principală
Ușa de la intrare, din lemn masiv, a fost aleasă de către beneficiar în ton cu tâmplăria, de culoare maro. Aceasta are numeroase protecții anti-efracție.
Instalații
Ne-am ocupat de realizarea tuturor instalațiilor, în următoarele paragrafe fiind descrise pe larg materialele folosite.
Instalația Eclectrică
S-a montat un panou electric în care s-au instalat siguranțe automate marca Schneider Electric, cu circuite separate pentru etaj și parter. De asemenea, s-au folosit circuite dedicate pentru boiler și mașina de spălat.
Am folosit conductori din cupru, de 2.5 pentru prize și de 1.5 pentru lumini. În total au fost peste 30 de puncte terminale. Pe lângă firele de curent, am tras și cabluri UTP – pentru rețea și Internet..
Instalația termică și sanitară
Instalația sanitară a fost în mare parte încastrată în plăci și ziduri, ea este compusă din conducte PPR pentru alimentarea cu apă rece și conducte PVC de 110mm, portocalii, pentru evacuare. Conductele pentru instalația termică sunt din PEX și sunt racordate la distribuitoare pe fiecare nivel.
Construcția la Cheie
Construcția la cheie a început la sfârșitul lunii noiembrie, ea suprapunându-se cu unele etape ale fazei ”la gri”. Toate finisajele au fost alese de către beneficiarii lucrării. În ceea ce privește lucrările, firma noastră s-a ocupat de manopera completă.
Construcția la cheie a decurs fluent, beneficiarul putând asigura la timp plățile necesare și vremea ținând cu noi. Astfel, deși au fost unele lucrări de o finețe deosebită, finisajele au fost gata în mai puțin de 80 de zile.
Finisaje interioare
Pereții interiori, tencuiți în faza la gri, au fost nivelați cu masă de șpaclu. Apoi a urmat un strat de amorsă și unul de tencuială decorativă de înaltă calitate, marca Kober.
Șapele s-au realizat mecanizat și au o grosime de 10 cm. Această grosime a fost solicitată de câtre beneficiar, noi în general preferând să oferim o șapă de 5cm.
Podul și acoperișul au fost izolate cu vată minerală de 10cm, la rolă.
Uși de interior
S-au instalat uși de interior de culoarea nucului, conform cerințelor beneficiarului. Ușile au fost achiziționate din Dedeman, încadrându-se în bugetul stabilit în contract.
Ușile au venit cu tocurile și mecanismele incluse iar montajul a fost asigurat de echipele noastre.
Finisaje exterioare
Fațadele au fost vopsite folosind vopsea Deco – o combinație între două culori: bej cu maro, astfel încât aspectul final să fie unul temperat dar impresionant. La exterior s-au instalat pervazuri din aluminiu și soclul a fost decorat cu tencuială mozaicată.
Suprafețe și pavaje
S-au instalat suprafețele alese de beneficiar, de la Dedeman, în bugetul stabilit în contract.
În bucătărie și baie s-au folosit plăci cu ornament și în diferite culori. Designul interior a fost realizat conform sugestiilor beneficiarului care a fost asistat de experții noștri.
Terasa principală de asemenea a fost placată cu gresie, precum și toate terasele mici.
Instalație termică
S-a instalat o centrală prin gazeificare, pe peleți, marca Ariston, dimensionată conform mărimii casei. Montajul și punerea în funcțiune a fost asigurată tot de noi, fără costuri suplimentare pentru client, acest lucru fiind stipulat în contract și inclus în prețul casei.