Durată lectură: 7 minute
Clientul și-a dimensionat casa conform bugetului astfel încât să fie atât frumoasă, cât și ușor de întreținut. A venit cu un model propriu, o schiță care includea un nuc aflat în curte, nu pe care nu trebuia să îl atingem cu lucrările de construcție. Pe lângă această cerință, beneficiarul și-a dorit și o terasă.
Designul fațadelor este unul simplu, convențional, cu decorațiuni de piatră la soclu, lambriu între ferestre și diferite nuanțe de culoare la pereți.
Proiectul tehnic a fost gata în mai puțin de două săptămâni iar autorizația de construire a ieșit în aproximativ alte trei săptămâni.
Despre proiect și beneficiar
Primul contact cu a fost la începutul lui 2017, când dl. Florentin ne-a contactat pentru a-i ridica o casă mică, în localitatea Popești-Leordeni. În cea de-a doua jumătate a anului au început lucrările propriu-zise urmând ca în primăvara lui 2018 să fie finalizate.
Beneficiarul lucrării
Domnul Florentin este un fost fotbalist al clubului Dinamo. După o carieră fulminantă, începută în anul 1994 și care l-a purtat în 4 echipe dintre care două străine, dl. Florentin a hotărât să se retragă din fotbal. Are o familie pentru care și-a propus să ridice o casă în curtea părinților, pe o bucată de teren nefolosită. Ne-am cunscut de pe Facebook, unde a studiat cu mare interes pagina noastră.
L-am convins că suntem alegerea potrivită chiar după primele discuții. Am fost prima opțiune datorită faptului că am avut răspuns pentru toate întrebările dumnealui dar și pentru că l-am putut pune în contact cu alți beneficiari cu care am lucrat și am putut vizita șantiere în lucru – unde s-a putut convinge că oferim servicii de calitate.
Despre teren
Terenul generos, aflat în localitatea Popești-Leordeni, a fost moștenit de la părinții domnului Florentin. A avut toate utilitățile disponibile și racordările deja făcute, fapt ce ne-a ușurat mult munca.
Sursa de finanțare
Datorită faptului că beneficiarul a putut asigura întreg bugetul casei din fonduri proprii, ne-am putut mișca foarte repede și am terminat casa în programul stabilit în contract. Din păcate, aceasta situație este una excepțională deoarece majoritatea celor care lucrează cu noi finanțează construcția prin bancă, deci deseori suntem nevoiți să așteptăm după bănci pentru a putea avansa cu lucrarea.
Fondurile au provenit în special din cariera de fotbalist a domnului Florentin care i-a permis cu ușurință să ridice această casă.
Cum am început colaborarea
Ne-am cunoscut în februarie, după ce beneficiarul ne-a contactat prin website și ne-a vizitat la birou. Fiind un fost jucător al clubului Dinamo, domnul Florentin a fost plăcut încântat să afle că Alexandru, colegul nostru a fost de asemenea sportiv de performanță la același club – fapt care a facilitat mult discuțiile.
După câteva luni de negociere și consultanță, s-a semnat contractul – în luna iunie, lucrarea începând efectiv în luna august.
Design și compartimentare
Suprafața casei și numărul de camere
Principalul determinant al suprafeței construite a fost bugetul dar și costurile de întreținere ce pot apărea pe parcurs. Numărul de camere de asemenea a fost determinat de bugetul în care trebuia să se încadreze casa dar și de necesități.
În ceea ce privește camerele, beneficiarul și-a dorit pe lângă camerele uzuale (dormitoare și living), o cameră în care să își amenajeze un birou dar până la urmă a rămas că acesta va fi poziționat în livng, renunțându-se la o cameră dedicată.
Configurația camerelor
În următoarele secțiuni vom detalia configurația camerelor în varianta acceptată de beneficiar. Am ajuns la această configurație în urma întâlnirilor dintre domnul Florentin și Cristi, arhitectul nostru.
Zona de zi
În timpul zilei, familia Petre își va petrece timpul la parterul casei unde găsim un living de aproape 30mp, cu acces spre terasă, o bucătărie de 10mp și o baie de 3mp.
Living-ul este foarte bine iluminat datorită două ferestre și a ușii din sticlă ce duce spre terasă.
Bucătăria este destul de spațioasă încât să acomodeze o masă de patru persoane. Ea este iluminată și aerisită de două ferestre, una mare și una mai îngustă.
Baia va include chiuvetă, toaletă și duș. Aceasta este iluminată și aerisită de o fereastră poziționată deasupra toaletei.
Pe lângă camerele menționate anterior, zona de zi va include și o cameră tehnică în care va sta centrala termică.
Zona de noapte
Etajul este dedicat camerelor de noapte: două dormitoare, o baie și un dressing. Dormitorul principal are 20mp și se bucură de un balcon generos, de 5 mp. El este iluminat de o fereastră mare.
Dormitorul copiilor are doar 13mp și este ilumat de două ferestre mai mici. Baia are 6,5mp și va include toaletă, chiuvetă, cadă și un spațiu pentru mașina de spălat rufe. Ea este aerisită și iluminată cu ajutorul unei ferestre poziționate deasupra toaletei.
Dressing-ul de 10mp este iluminat de o fereastră mare și oferă destul spațiu pentru un dulap foarte mare, de peste 4 metri lungime și 2,5m înălțime.
Exterior
La exterior casa va avea un balcon la etaj și la parter o terasă acoperită de 22mp.
Fațade
Proiectare și Obținere Autorizație de Construcție
Construcția la roșu
Construcția la roșu a început pe la jumătatea anului 2017, fără a întâmpina vreo problemă. Datorită faptului că beneficiarul a asigurat întreaga construcție din fonduri proprii, toate plățile s-au efectuat la timp și am putut asigura necesarul de materiale pentru a încheia această etapă.
Pregătirea și organizarea șantierului
În această fază noi ne-am ocupat de întreg procesul de organizare de șantier și pregătire a lucrărilor. Terenul a dispus de toate utilitățile necesare: curent electric și apă, beneficiind la rândul nostru de acestea, fiind necesare în construcția la roșu.
De cazarea și asigurarea meselor muncitorilor nu a fost nevoie să ne ocupăm, deoarece aceștia erau din zonă și se deplasau zilnic la lucrare.
Materialele au fost depozitate în curte părinților domnului Florentin, așadar, nu a fost nevoie de asigurarea pazei șantierului.
Deșeurile au fost strânse într-un singur loc și au fost ridicate săptămânal de firma de salubrizare locală. Nefiind nevoie să demolăm nimic, nu a existat moloz, deci nu a fost nevoie să contractăm o firmă specializată pentru a evacua molozul.
La fel ca la toate șantierele, am sfătuit beneficiarul să angajeze dirigintele de șantier – având rolul de a ne verifică dacă lucrăm corect. În cazul domnului Florentin, dirigintele de șantier nu a sesizat și creat niciun fel de problemă, fiind mulțumit de întreg procesul.
Pentru trasare și săpături s-au folosit utilaje mecanizate, iar pentru susținerea cofrajelor au fost închiriați popi metalici de la cel mai apropiat furnizor.
Materiale folosite la construcția la roșu
Pentru această etapă s-au folosit materiale standard de la depozitul nostru din Snagov, iar manipularea și transportul acestora a fost suportat de către firma noastră. Datorită faptului că toate materialele au fost depozitate în curtea părinților domnului Florin, am putut aduce toate materialele necesare acestei etape.
Beton
Betonul a fost furnizat de către partenerul nostru, compania Nest. Această companie are 4 sedii, așadar ne poate asigura un transport extrem de rapid și o calitate ridicată a betonului.
Deoarece garanția pe care o oferim depinde mult de calitatea betonului, asistăm la încărcarea malaxoarelor iar inginerii noștri insistă să fie prezenți atunci când acesta se toarnă la șantier. În acest caz, beton s-a turnat cu ajutorul unei pompe mobile.
Pereți exteriori
Pentru pereții exteriori s-a folosit cărămidă de tip Porotherm ROBUST 25, aceasta are 25 cm grosime și o rezistență la compresiune de 10N/mmp. Izolația termică a acestui material este la fel de bună ca și a BCA-ului, păstrându-și o temperatură constantă, indiferent de condițiile exterioare.
Pereți interiori
Pentru realizarea pereților interiori s-a folosit cărămidă ceramică Porotherm 11,5 N+F. Acest bloc ceramic cu NUT și FEDER este special creat pentru execuția pereților de compartimentare. Cărămida ceramică Porotherm de la Wienenberger izolează foarte bine fonic și oferă protecție împotriva infiltrării apei în zidărie.
Acoperiș
Șarpanta acoperișului a fost construită din lemn de construcții standard, adus de la depozitul nostru din Snagov. Aceasta a fost confecționată și montată direct la șantier, urmând ca restul procesului să fie efectuat în faza la gri.
Construcția la gri
Am demarat construcția la gri imediat după ce am terminat etapa la roșu. Toate lucrările au mers fluent, așadar, nu am fost condiționați de absolut nimic. La această etapă, am fost contractați să realizăm toate lucrările.
Învelitoare acoperiș
S-a folosit învelitoare de la Wetterbest, aceasta venind sub formă de kit complet ce include: coame, jgheaburi, burlane și opritoare de zăpadă. Această etapă a decurs normal, montajul acesteia fiind realizat de către echipa noastră specializată în construcția acoperișurilor.
Izolație pereți exterior
Pereții exteriori au fost izolați folosindu-se un ansamblu de polistiren, masă de șpaclu și tencuială. Astfel, peretele este mai rezistent, poate respira și este complet izolat termic și fonic. În această etapă am folosit polistiren expandat, EPS 80, cu o grosime de 10cm de la Austrotherm.
Ferestre
Beneficiarul a ales tâmplărie din PVC, marca Aluplast, cu profiluri Ideal4000, în 5 camere, din pvc. În combinație cu ansamblul de sticlă folosit, de 24mm, care are în componența sa 2 straturi de sticla de 4 mm (float și plani-therm), cu o pernă de aer 16mm între ele, oferă locuinței o izolație termică de clasă superioară.
Ușă principală
Ușa principală a fost aleasă de către beneficiar în funcție de bugetul stabilit. Beneficiarul și-a dorit o ușă simplă de culoare maro care să se potrivească cu restul tâmplăriei. Montajul acesteia, la fel ca și cel al tâmplăriei, este asigurat de către echipa noastră.
Instalații
Instalațiile sunt convenționale, fără nimic special. Ele sunt realizate în totalitate de către echipele noastre specializate.
Instalația electrică
Instalația electrică este compusă din 2 panouri cu siguranțe automate (disjunctoare) marca Schneider Electric și trasee electrice. S-au montat și siguranțe diferențiale iDpna Vigi, câte una pentru fiecare panou.
Traseele sunt formate din cabluri de cupru de 2,5mm pentru prize și consumatorii mari, respectiv de 1,5mm pentru lumini. Traseele includ suport pentru cabluri UTP (de rețea) și coaxial (cablu TV).
Instalația termică și sanitară
Beneficiarul a ales o soluție clasică pentru instalația termică, una bazată pe radiatoare de oțel, dimensionate conform proiectului. Agentul termic este distribuit prin intermediul unor conducte din PPR și este încălzit de o centrală termică pe gaz, marca Ariston.
Construcția la cheie
Imediat ce am terminat construcția la gri am început procesul de construcție la cheie. Această etapă nu a fost condiționată de niciun eveniment, lucrurile decurgând lin. La această etapă am fost contractați de către beneficiar să realizăm toate lucrările.
Finisaje interioare
Pentru finisajele interioare am folosit vopsea lavabilă Kober, de diferite culori în funcție de preferințele beneficiarului. Podelele locuinței au fost nivelate cu ajutorul unei șape mecanizate, urmând mai apoi să fie instalate gresia și parchetul.
Finisaje exterioare
În vederea realizării finisajelor exterioare am folosit tencuială decorativă, marca Kober, în culorile alese de către beneficiar. Pentru fațade acesta nu și-a dorit nimic spectaculos, preferând montarea unor pervazuri din aluminiu.
Suprafețe și pavaje
În privința pavajelor, beneficiarul a ales anumite modele de gresie, faianță și parchet de la Dedeman, în baza unui buget prestabilit.